A doua zi am intrat cu maaare nerabdare pe internet si am vazut ca imi raspunsese cineva pe DC si-mi daduse un link catre un alt forum care dezbatea aproape numai emigrarea prin programul DV (Diversity Visa). Si uite asa, din 25 mai 2004 ma tot dau pe Forumul Loteristilor, care m-a ajutat extrem de mult cu informatii despre aproape orice m-ar fi interesat legat de interviul de la ambasada si apoi de plecarea noastra in US. Poate este greu de crezut, dar prin intermediul acestui forum i-am cunoscut pe ei care acum sint nashii Ralucai si prietenii nostri cei mai buni aici. Si ceilalti prieteni de aici tot pe forum i-am cunoscut. Ce face si internetul asta!
Incet-incet am inceput sa ne adunam fortzele pentru interviul preconizat a urma prin toamna lui 2004. Aveam CN (case nr) destul de mic: 5113, deci cam tremuram, pentru ca aveam doar citeva luni la dispozitie sa ne pregatim cum trebuie pentru interviu. Asa ca am inceput sa intindem antenutzele... Am vorbit intii prin email cu verisoara mea, Adi, care la vremea respectiva locuia in Indiana de vreo 2 ani cel putin. Nu stiam exact situatia ei acolo, asa ca atunci cind ne-a spus ca ne ajuta cu placere... daca ne plac tornadele, i-am spus ca ne vom orienta spre alte zari, mai putin vintoase. Tata luase legatura intre timp cu o fosta colega care se afla de ani buni in Seattle, dar raspunsul intirzia sa apara.
Asa ca am scris pe email si familiei Turlea, foarte buni prieteni cu parintii mei si cu noi (adica cu mine si cu fratele meu) inca de cind eram mai tinerei. Nu am fi vrut sa-i deranjam pentru ca ei au si familie destul de mare, au si alte convingeri religioase decit noi si ne-am gindit ca poate li se va parea nelalocul ei asa o cerere. Spre surprinderea noastra, exact ei au fost cei care ne-au ajutat cel mai mult! Niste oameni nemaipomeniti! Asa ni-i aminteam inca de cind erau in Romania, dar departarea in timp si spatiu ne facuse sa ezitam in a le scrie. Au raspuns imediat si nu numai atit, dar s-au oferit sa ne ajute si cu o oferta de munca (pentru mine, ca aplicant principal), si cu Affidavit of Support, pentru interviul de la ambasada US. Continuarea un pic mai incolo. :)
Incet-incet am inceput sa ne adunam fortzele pentru interviul preconizat a urma prin toamna lui 2004. Aveam CN (case nr) destul de mic: 5113, deci cam tremuram, pentru ca aveam doar citeva luni la dispozitie sa ne pregatim cum trebuie pentru interviu. Asa ca am inceput sa intindem antenutzele... Am vorbit intii prin email cu verisoara mea, Adi, care la vremea respectiva locuia in Indiana de vreo 2 ani cel putin. Nu stiam exact situatia ei acolo, asa ca atunci cind ne-a spus ca ne ajuta cu placere... daca ne plac tornadele, i-am spus ca ne vom orienta spre alte zari, mai putin vintoase. Tata luase legatura intre timp cu o fosta colega care se afla de ani buni in Seattle, dar raspunsul intirzia sa apara.
Asa ca am scris pe email si familiei Turlea, foarte buni prieteni cu parintii mei si cu noi (adica cu mine si cu fratele meu) inca de cind eram mai tinerei. Nu am fi vrut sa-i deranjam pentru ca ei au si familie destul de mare, au si alte convingeri religioase decit noi si ne-am gindit ca poate li se va parea nelalocul ei asa o cerere. Spre surprinderea noastra, exact ei au fost cei care ne-au ajutat cel mai mult! Niste oameni nemaipomeniti! Asa ni-i aminteam inca de cind erau in Romania, dar departarea in timp si spatiu ne facuse sa ezitam in a le scrie. Au raspuns imediat si nu numai atit, dar s-au oferit sa ne ajute si cu o oferta de munca (pentru mine, ca aplicant principal), si cu Affidavit of Support, pentru interviul de la ambasada US. Continuarea un pic mai incolo. :)
No comments:
Post a Comment